Aromân de origine, nu este la prima lui tentativă de a pune în valoare moştenirea machidonilor.

În 2001, el prezenta pe scena Teatrului Naţiunilor din Skopje spectacolul “Conu Leonida faţă cu reacţiunea”, în aromână, piesa fiind jucată apoi în România şi Bulgaria. De puţin timp, regizorul a încheiat lucrul la primul film din istoria cinematografiei mondiale, vorbit în aromână. “Nu hiu faimos ama hiu aromân” (“Nu sunt faimos, dar sunt aromân”) s-a filmat în şapte oraşe din patru ţări, cu participarea comunităţilor aromâne, iar din distribuţie au făcut parte numai actori cu origini armâneşti. Filmul va avea premiera în această toamnă şi va fi distribuit în cinematografele din toată ţara. “Sper din tot sufletul ca publicul să vină în număr mare la acesta premieră, unică în istoria cinematografiei. Filmul este subtitrat în limba română şi are la bază o poveste de dragoste între regizorul Toni Caramuşat şi o fată misterioasă, numită Armânamea. Vorbim despre o dramă romantică”, a declarat regizorul, Toma Enache.

Pentru demersul său singular, Jurnalul Naţional îl declară pe regizorul Toma Enache “Omul Zilei”.

Sursa : http://jurnalul.ro/calendar/omul-zilei-toma-enache-649833.html