”Este gata filmul, sunt foarte bucuros. Sunt foarte mulţumit de rezultatul final. Mai bine de atât nu se putea, era imposibil.” A spus regizorul Toma Enache.

Pelicula ”Nu sunt faimos, dar sunt aromân” va ajunge în cinematografe în toamna acestui an. La doi ani de la începerea filmărilor, pelicula ”Nu sunt faimos, dar sunt aromân” este gata. Regizorul Toma Enache spune că toată munca de producţie este încheiată. Pelicula are o durată de o oră şi 48 de minute, din care cinci minute reprezintă genericul de final. Trailerul va fi prezentat la mijlocul acestei luni. Prezentarea în cinematografe va avea loc în toamna acestui an. ”Trebuie să ne pregătim pentru lansare, pentru promovare”, explică Toma Enache.

Doi ani de muncă

Toma Enache lucrează de doi ani la acest film. Primii paşi au fost făcuţi în iulie 2011. Ar fi durat mai puţin, dacă ar fi avut asigurată finanţarea. ”Un an am aşteptat pentru că nu am avut bani. Din decembrie 2011 până în noiembrie 2012 nu am făcut nimic”, spune el. Cu totul, filmul a costat 360.000 de euro, dacă se ia în consideraţie şi sprijinul acordat în natură, dar o bună parte din ajutor a fost acordată gratuit. S-a filmat până în noiembrie 2012, în Los Angeles, pe Walk of Fame şi la Kodak Theatre, în Macedonia, Grecia, Albania şi România, în Constanţa, Bucureşti şi Peştera Ponicova. A urmat o parte de muncă grea, în studio, la postproducţie. La casting au participat peste 300 de persoane, din care au fost selectate aproape 40. Rolul principal feminin este interpretat de un top model de origine aromână care trăieşte şi lucrează în Hollywood, Linda Croitoru, iar cel masculin de Toma Enache. Circa 80% din cei implicaţi au descendenţă aromână. Filmul va rula în toate ţările balcanice în care locuiesc aromâni.