Primul film din istoria cinematografiei vorbit în exclusivitate în limba aromână, “Nu sunt faimos, dar sunt aromân“ a fost nominalizat la categoria “Cel mai bun lungmetraj” din cadrul Festivalului de Film Babel, care se va desfăşura în Sardinia, între 2 şi 7 decembrie 2013.

Aflat deja la cea de-a treia ediţie, Festivalul de Film Babel este prima competiţie internaţională destinată filmelor vorbite în limbi minoritare, dialecte sau limbi moarte. Anul acesta, festivalul se desfăşoară sub Înaltul Patronat al Parlamentului European care a recunoscut că această competiţie are un rol important în integrarea minorităţilor lingvistice din Europa.

Filmul de debut al regizorului Toma Enache se află în cursa pentru marele premiu al concursului în valoare de 10.000 de euro, alături de alte şase lungmetraje din Venezuela, Italia, Spania sau Elveţia. “Nu sunt faimos, dar sunt aromân“ a avut premiera pe marile ecrane din ţară pe 25 octombrie şi a înregistrat până în prezent aproximativ 12.000 de spectatori şi încasări de peste 187.000 de lei.

Distribuit în cinematografe de MediaPro Distribution, filmul “Nu sunt faimos, dar sunt aromân“ încă mai poate fi urmărit în cinematografele din ţară.

Citește restul articolului aici.