Miercuri 5 februarie 2014 Centrul Cultural „Eugen Ionescu“ din Slatina a fost gazda prezentării filmului „Nu sunt faimos, dar sunt aromân”, primul film realizat exclusiv în aromână.
De la inaugurarea Centrului Cultural „Eugen Ionescu“, în noiembrie 2010, este pentru prima dată când în sala de spectacole este prezentat un film chiar de către realizatorii săi. Cei aproape două sute de spectatori, care au umplut sala de spectacole, l-au putut astfel cunoaște pe Toma Enache, regizorul și interpretul principal al filmului, dar și pe trei dintre actorii protagoniști ai dramei romantice.
Filmul  prezintă povestea lui Toni Caramuşat, un regizor faimos care, fascinat de ideea că ar putea descoperi un al 13-lea adevăr absolut despre aromâni, pleacă în căutarea acestui adevăr despre originea neamului său. Mitul spune că acesta este purtat de Armânamea, ultima descendentă din neamul său. Toni se întâlneşte cu fete din întreaga lume, cu speranţa că soarta îi va scoate în cale adevărul şi femeia la care visează.

Citiți tot articolul aici.